Pentru persoanele care folosesc un sistem de încălzire pe bază de combustibil solid, alegerea lemnului de foc reprezintă o provocare. Este esențial să cumperi lemn de foc de o calitate cât mai bună, deoarece doar în acest fel centrala va avea un randament cât mai bun. Dar ce lemn de foc să alegi?
Pentru că știm cât de dificil și mai ales cât de important este să alegi lemnul de foc de o calitate superioară, în acest articol am pregătit mai multe recomandări cu ajutorul cărora sigur vei face o alegere inspirată.
Iată care sunt cele trei reguli de aur de care trebuie să ții ori de câte ori cumperi lemn de foc:
Alege mereu lemnul de esență tare
Pentru a putea obține cât mai multă căldură cu costuri cât mai mici, alege să folosești doar lemn de esență tare. În acest fel, o singură alimentare cu lemn de foc îți poate oferi o autonomie îndelungată. De exemplu, în cazul centralelor pe lemne Stropuva autonomia poate ajunge până la 30 de ore ceea ce nu este deloc puțin, de acord?
Din acest punct de vedere, îți recomandăm să ai în vedere lemnul de fag, stejar, plop, salcâm sau chiar pin sau mesteacăn. Cu cât lemnul folosit are o putere calorică mai mare, cu atât te vei putea bucura de un randament mai bun.
Nu cumpăra niciodată lemn umed
Poți cumpăra lemn umed doar dacă ai de gând să îl depozitezi pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât acesta să se poată usca în voie. Nu cumpăra lemn umed dacă ai de gând să îl folosești imediat pentru ardere în centrala pe lemne.
Nu numai că lemnul umed, sau verde după cum mai este el cunoscut, nu îți va oferi prea multă căldură, dar totodată poate crea o mulțime de probleme.
Arderea lemnului umed duce la apariția depunerilor iar asta ar putea însemna defecțiuni costisitoare sau chiar incendii. Îți dorești asta? Probabil că nu! De aceea nu ar trebui să folosești lemn verde!
Ai grijă la cantități
Adesea oamenii sunt păcăliți atunci când vine vorba despre un metru ster sau un metru cub. De aceea, ar trebui să te asiguri că stăpânești cât mai bine acești termeni. În acest fel, nu vei risca să fii păcălit de către comercianții de lemn de foc.
Îți recomandăm să citești acest articol despre cum se calculează un metru ster de lemne astfel încât să reduci la minim riscurile de a primi o cantitate mai mică de lemne decât cea pentru care ai plătit.
Acestea au fost cele 3 reguli pe care noi le recomandăm tuturor clienților noștri. Ține și tu cont de ele și suntem siguri că vei reuși mereu să alegi lemn de foc de bună calitate, care să permită centralei tale Stropuva să obțină un randament cât mai bun.